Soborul Panortodox

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версия
Patriarhia

A avut loc întâlnirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu delegația Patriarhiei Constantinopolului

A avut loc întâlnirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu delegația Patriarhiei Constantinopolului
Versiune pentru tipar
24 mai 2014 23:29

La 24 mai 2014, de ziua pomenirii sfinților întocmai cu apostolii Chiril și Metodiu și al ocrotitorului său ceresc, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a întâlnit cu delegația Patriarhiei Constantinopolului, venită la solemnități. În componența delegației se află: mitropolitul de Alcala Horia, Castelli și Vianna Andrei, episcopul de Amoria Nichifor, egumenul mănăstirii stavropighiale Vlatadon, și arhidiaconul Tomotei Tsismalidis.

La întâlnire au participat: protoiereul Nicolai Balașov, vicepreședintele Departamentului pentru relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei; secretarul DREB pentru relaţii interortodoxe protoiereul Igor Iakimciuk; colaboratorul DREB protoiereul Mihail Asmus.

Oaspeții i-au adus Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în dar de la Sanctitatea Sa Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu icoana sfintei din sec. al XX-lea nou canonizate - cuvioasa Sofia (Hotokuridu), care s-a nevoit la mănăstirea Klisura în nordul Greciei. Numele cuvioasei Sofia este introdus în sinaxarul Bisericii Ortodoxe Ruse prin decizia Sfântului Sinod din 6-7 iunie 2012.

Sanctitatea Sa le-a mulțumit membrilor delegației pentru felicitare și participarea la sărbătoare: „Aș vrea să-i transmit cuvinte de mulțumire sinceră Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu. Este minunat că în legătură cu zilele ocrotitorilor cerești ai celor doi Patriarhi noi am făcut schimb de delegații. Este foarte important să săvârșim de obște serviciului divin și să ne împărtășim dintr-un Potir”. Patriarhul Chiril a încredințat că se roagă pentru Întâistătătorul Patriarhiei Constantinopolului, pentru realizarea cu succes a slujirii Sanctității Sale, care se desfășoară în circumstanțe foarte dificile.

Printre problemele discutate la întâlnire, într-o atmosferă de înțelegere frățească, a fost situația din Ucraina, unde, conform spuselor Preafericitului Patriarh Chiril, este vorba în ziua de azi despre soarta Ortodoxiei, despre păstrarea organizației canonice. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a vorbit cu durere despre suferințele poporului ucrainean, despre necesitatea apărării valorilor lui tradiționale duhovnicești, precum și despre distrugerea valorilor duhovnicești tradiționale, care capătă trăsături apocaliptice, ceea ce este inoculat în multe țări din Europa Occidentală, menționând că mulți europeni nu sunt de acord cu o astfel de cale de dezvoltare, însă vocea lor nu este auzită de conducătorii politici.

Au fost discutate și perspectivele Soborului Panortodox. „Actualmente suntem în vremurile, când trebuie să fim cu toți împreună ca o singură familie ortodoxă”, a subliniat Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril. „Noi trebuie să fim puternici, uniți și capabili să vorbim într-o voce în fața întregii lumi. Vă rog să transmiteți Sanctității Sale Patriarhul Bartolomeu dragostea mea; noi ne cunoaștem din tinerețe și ani mulți am mers alături prin viață”.

În calitate de cadou pentru Sanctitatea Sa Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a transmis un engolpion, fabricat cu ocazia aniversării a 700 de ani de la nașterea cuviosului Serghie de Radonej.

Mitropolitul de Alcala Horia, Castelli și Vianna Andrei a răspuns în numele delegației că împărtășește îngrijorarea Sanctități Sale Patriarhul Chiril în legătură cu criza din lumea occidentală: „Noi folosim acest cuvânt – criză – din dragoste pentru frații occidentali și ne rugăm pentru faptul ca ei să se dumerească, să se întoarcă la calea cea adevărată ce duce la Hristos”.

„Noi urmărim evenimentele din Ucraina și noi suntem zguduiți de cele întreprinse față de ortodocși”, a continuat mitropolitul Andrei. „Noi știm cu toții cine se ascunde după toate acestea și ce fel de scopuri urmăresc”. Șeful delegației Bisericii Constantinopolului a menționat necesitatea solidarității cu poporul ortodox al Ucrainei, precum și cu creștinii din Orientul Apropiat.

„Nu putem pune la îndoială acea dragoste frățească, pe care o simte pentru Dumneavoastră Patriarhul Ecumenic Bartolomeu”, a spus de asemenea șeful delegației Patriarhie Constantinopolului, cerând rugăciunile Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril, „ca Patriarhia noastră să poată merge înainte, sprijinindu-se pe dragostea fraților din Tesalonic, Chiril și Metodiu”.

Din partea Sa, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a menționat că începutul misiunii în rândul slavilor coboară la sfântul patriarh Fotie și întocmai cu apostolii frații Chiril și Metodie, pe care i-a trimis încoace. „Noi ținem minte aceasta, a spus Sanctitatea Sa. Este o parte importantă, fundamentală a istoriei credinței noastre”.

Serviciul de comunicare DREB/Patriarchia.ru

Versiunea: rusă, ucraineană